miercuri, 27 martie 2013

Olimpia Satu Mare 1 – 0 FC Hunedoara






Asociația Suporterilor Corvinisti felicită jucătorii echipei FC Hunedoara pentru modul în care și-au apărat culorile pe durata meciului disputat ieri la Satu Mare. În ciuda unui arbitraj partinitor cu gazdele, fotbaliștii hunedoreni au demonstrat că știu să susțina cu devotament spiritul corvinist care ne calauzește pe toți, și doar o mică eroare survenită pe finalul partidei a făcut sa părasim terenul învinși.
Ne manifestăm încrederea că staff-ul tehnic și jucătorii vor ști să tragă învățămintele necesare după acest meci, iar acest eșec nu va face altceva decât să ne sporească ambiția de a demonstra că noi suntem cei care la finalul campinoatului vom sărbatori promovarea în al doilea eșalon.
Apreciem cu deosebită considerație prezența ultrașilor din Peluza Nord în această deplasare, chiar și în condițiile distanței mari și a prețului consistent al transportului. Remarcăm unitatea de grup pe care suporterii hunedoreni au demonstrat-o atât pe perioada partidei cât și mai ales la finalul acesteia, în condițiile intervenției excesive a forțelor de ordine. Brigăzile hunedorene arătând că sunt cele mai puternice oști ale memoriei eroului Iancu de Hunedoara.
Semnalâm înca o dată modul abuziv în care cei care ar trebui să asigure ordinea pe stadioane înteleg să o facă, alegând să complice inutil niște momente aflate deja sub controlul ordinii. Ne referim în special la cei de la Poliția Locala Satu Mare, care neînțelegându-si rolul și atribuțiunile specifice regulamentelor sportive, s-au simțit îndreptățiți să întervină când nu, situația nu o cere înflamând inutil spiritele prin bruscarea unuia dintre cei mai pașnici susținători hunedoreni și continuând după meci prin comportament și limbaj provocator. Finalul confruntărilor ne-a găsit mai uniți ca niciodata, susținând cauza și aparând drepturile celor doi suporteri reținuți și a ultrasului lovit de aparatorii legii. Jandarmeria, deși în ciuda unor bâlbe în aplicarea regulamentului (“dacă vă aplic paragraful asta din lege mai trebuie să reținem 2-3 suporteri aleatoriu, că așa scrie aici și altfel nu vă incadrați”..”cu petărzile alea ați pus în pericol siguranța națională”…”pe asta cine l-a adus la duba ca n-a făcut nimic, și de ce îi curge sange?”) spre deosebire de “comunitari” a dat dovadă de o întelegere mai bună a fenomenului și de clemență în aplicarea strictă a abuzivei și discriminatoriei legi 4, sancționându-i doar cu avertisment scris pe cei doi reținuți și o încadrare convenabilă în regulamentul legal.
Mulțumim și suporterilor satmareni(PELUZA SUD SATU MARE) care au făcut front comun cu noi în timpul incidentelor de după meci neezitând să sară în apararea noastră împotriva excesului de zel al forțelor de ordine.
Concluzionând, suntem convinși că împreuna vom susține cu tărie spiritul corvinist și că această campanie ne va aduce la final satisfacția pe care ne-o dorim cu toții pentru Hunedoara!
Doar CORVINUL!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu